Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție din capitală, Cristina Talpă, un troleibuz de rută, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, ar fi accidentat minorul în timp ce se deplasa. Oamenii legii precizează că copilul ar fi ieșit brusc pe partea carosabilă, fiind în acel moment împreună cu mama sa.
În urma impactului, copilul a fost preluat de medici și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Reprezentanții Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) susțin „că copilul este bine și se află sub supravegherea medicilor”.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

