Mihai Popșoi a felicitat omologul său maghiar cu prilejul preluării mandatului și a invitat-o să efectueze o vizită de lucru în Republica Moldova. Totodată, părțile au discutat și despre parcursul european al Republicii Moldova, stadiul actual al relațiilor moldo-ungare, precum și despre consolidarea cooperării bilaterale.
„Apreciem sprijinul oferit de Ungaria în avansarea procesului de aderare a țării noastre”, a menționat șeful MAE.
Potrivit lui, Republica Moldova și Ungaria au relații bune, pe care cele două state doresc să le consolideze prin colaborare strânsă, încredere reciprocă și dezvoltarea unor proiecte concrete.
„Mizăm în continuare pe susținerea Ungariei în avansarea parcursului european al țării noastre”, a conchis Popșoi.

