Deschide.md

Chiveri, despre pretinsul plan de reintegrare scurs în spațiul public: Este un document informal de reflecție și nicidecum o strategie de reintegrare

Deschide.MD
Actualizat la:
Chiveri, despre pretinsul plan de reintegrare scurs în spațiul public: Este un document informal de reflecție și nicidecum o strategie de reintegrare

Documentul scurs zilele trecute în spațiul public și prezentat ca un plan de reintegrare cu care vicepremierul Valeriu Chiveri s-ar fi dus la Bruxelles este, de fapt, un non-paper, adică un document informal de reflecție și nicidecum o strategie sau un plan de reintegrare. Declarația a fost făcută de Chiveri în cadrul unei conferințe de presă.

”Este incorect să asociem acest document de lucru cu un plan de reintegrare. Vorbim despre un document de consultare cu partenerii externi, un punct de pornire al discuțiilor. Acesta nu presupune consultări publice, dar la elaborarea sa au fost efectuate consultări cu un grup select de experți naționali și externi. Cunosc cum a fost conceput documentul și pot să afirm cu certitudine că nu a fost făcut în grabă sau sub presiunea circumstanțelor. El vine cu anumite principii de bază, este o schiță de abordări, nu un plan. Strategiile complete se dezvoltă în mai multe etape, pe piloni separați” a declarat Chiveri.

Vicepremierul a specificat că Uniunea Europeană așteaptă din partea autorităților R. Moldova un plan de reintegrare și acesta va fi elaborat, dar nu va fi unul comprehensiv, cum se așteaptă unii, ci unul etapizat sau, mai degrabă, modular, axat pe probleme specifice.

Totodată, Chiveri a negat acuzațiile aduse în spațiul public precum că autoritățile de la Chișinău și-ar dori să paseze respeonsabilitatea reintegrării regiunii transnistrene pe partenerii europeni.

”Reintegrarea este responsabilitatea Republicii Moldova. Dialogul cu statele UE nu implică transferul responsabilității” a notat vicepremierul.

Potrivit lui, urmează să fie creat un fond de convergență, care va modifica substanțial dinamica procesului de reintegrare. Deși vor participa financiar și autoritățile R. Moldova, Chiveri a recunoscut că fără aportul UE acest fond nu va putea fi creat.

”Fondul de convergență este estimat la peste 3 miliarde de lei, însă sumele ar putea fi mult mai mari. Intenționăm să contribuim și noi” a mai notat vicepremierul.

Amintim că, săptămâna trecută, în spațiul public a apărut un document de 14 pagini, care a fost prezentat drept plan de reintegrare prezentat de vicepremierul Valeriu Chiveri în cadrul vizitei sale la Bruxelles.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md