Deschide.md

Circa 130 de mln de euro pentru modernizarea sistemelor de irigare din R. Moldova

Cristina Vlah
Circa 130 de mln de euro pentru modernizarea sistemelor de irigare din R. Moldova

Două sisteme centralizate de irigare pe mii de hectare din R. Moldova vor fi modernizate cu suportul Uniunii Europene. Pentru aceasta este prevăzută o sumă de circa 130 de milioane de euro.

În acest sens, Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea proiectului „Moldova – Proiect de alimentare durabilă cu apă”.

„Proiectul prevede investiții de aproximativ 130 de milioane de euro, din granturi și împrumuturi oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Uniunea Europeană, prin Mecanismul de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova.

Fondurile vor fi utilizate pentru reabilitarea a două sisteme centralizate de irigare și extinderea suprafețelor irigabile cu aproximativ 6 900 de hectare. De asemenea, vor fi consolidate capacitățile instituțiilor responsabile și ale asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații”, se menționează într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit Executivului, acești bani vor oferi fermierilor un acces mai bun la surse sigure de apă, vor contribui la creșterea productivității și competitivității agriculturii, precum și vor ajuta sectorul agricol să se adapteze mai bine la efectele schimbărilor climatice.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md