Potrivit lui Radu Vrabie, specificul regiunii, unde se întâlnesc trei frontiere, între Republica Moldova, România și Ucraina, creează actuala situație. Șeful Serviciului Vamal a precizat că angajații instituției, împreună cu alte autorități implicate în controlul la frontieră, depun eforturi pentru a procesa camioanele și a reduce timpii de așteptare.
Directorul Serviciului Vamal a discutat cu transportatorii și cu autoritățile locale despre identificarea unor soluții de durată. Printre problemele care necesită atenție se numără și condițiile în care camioanele așteaptă la intrarea în posturile vamale, astfel încât traficul să nu perturbe circulația prin localitățile din apropiere și activitatea în comunitățile locale.
Radu Vrabie a menționat că anterior au avut loc discuții și cu alte autorități, inclusiv cu Ministerul Infrastructurii, pentru a identifica modalități de organizare a fluxurilor de transport și de îmbunătățire a condițiilor pentru șoferii care așteaptă să ajungă la controlul vamal.

