Deschide.md

Circulația transportului public, restricționată pe mai multe străzi ale capitalei

deschide-md
Actualizat la:
Circulația transportului public, restricționată pe mai multe străzi ale capitalei

Primăria Municipiului Chișinău anunță că în zilele de 28 și 29 iunie circulația transportului public pe mai multe străzi ale capitalei va fi restricționată, în contextul desfășurării a două evenimente social-sportive de amploare.

Sâmbătă, 28 iunie, în intervalul 20:00–23:30, traficul va fi parțial sistat pe traseul cursei „Chișinău 10 km Night Run”, organizată de AO Clubul Sportiv „SPORTER”, în parteneriat cu Federația Națională de Triatlon și compania „SIMPALS”.

Traseul cursei este:
Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru” – str. Valea Crucii – bd. Dacia până la bd. Traian, cu întoarcere pe același drum. Sosirea va avea loc în spațiul deschis al Grădinii Botanice.

Pe durata evenimentului, traficul auto pe direcția spre centrul orașului va fi deviat pe străzile adiacente.

Totodată, traseul troleibuzului nr. 4 va fi modificat astfel:

  • Tur: bd. Dacia – str. Trandafirilor și apoi pe ruta obișnuită
  • Retur: pe traseul standard

Duminică, 29 iunie, între 07:00–22:00, va fi sistată complet circulația pe șoseaua Hâncești, pe segmentul dintre str. Lech Kaczynski și str. Sihastrului.

Măsura este necesară pentru buna desfășurare a unei activități sportive auto, organizată de A.O. „BMW Club Moldova”, care va avea loc sub podul de la Telecentru.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să urmeze indicațiile agenților de circulație, să manifeste calm și să respecte regulile rutiere, pentru a evita ambuteiajele și incidentele în trafic.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md