Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, toate sectoarele de drum au fost monitorizate, iar lucrările de întreținere au fost realizate acolo unde situația a impus acest lucru.
Pe sectoarele Sănătăuca și Soroca, drumarii au desfășurat lucrări de combatere a lunecușului, prin împrăștierea materialului antiderapant, pentru a preveni formarea poleiului și a reduce riscul de accidente. Totodată, în sectorul Chișinău, pe drumul R6, la kilometrul 10–11, au fost executate lucrări de plombare a gropilor, în scopul asigurării siguranței circulației.
Autoritățile îndeamnă participanții la trafic să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte semnalizarea rutieră, pentru a evita incidentele.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteo Cod portocaliu și galben pentru întreaga republică, valabilă în intervalul 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 17:00. În zonele vizate de Cod portocaliu se așteaptă precipitații puternice sub formă de ninsoare și lapoviță, cu cantități de 20–35 l/m²; în zonele cu Cod galben se prognozează ninsori însemnate cantitativ, cu acumulări între 7 și 19 l/m².
