„Am rezonat puternic cu viziunea domnului Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova, pentru această țară: ca Republica Moldova să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori. El înțelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori, le agravează atunci când intervine în economie. Bogăția și prosperitatea, înainte de a putea fi redistribuite de stat, trebuie mai întâi produse, iar premisele necesare pentru aceasta sunt tocmai valorile pieței libere, care au funcționat oriunde au fost aplicate”, scrie Claudiu Năsui într-o postare pe Facebook.
În acest sens, el renunță la calitatea sa de parlamentar și se va alătura echipei Guvernului din R. Moldova.
„Am ales să răspund invitației domnului Tofan de a mă alătura Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă acest pas presupune să renunț la mandatul de deputat în Parlamentul României și să-mi dedic experiența unui nou efort reformator, menit să ducă la capăt procesul de liberalizare și privatizare început după căderea comunismului. Premierul Tofan are misiunea grea, dar onorantă, de a-și conduce țara în direcția potrivită: cea a libertății și a apropierii de România și de Europa.
Sunt fericit să-mi asum aceeași misiune, cu optimism, entuziasm și cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă și o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european”, afirmă Claudiu Năsui.
Politicianul român afirmă că are circa 10 de experiență în politică. A devenit deputat în Parlamentul României în 2016, iar în perioada 2020 - 2021 a fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în Guvernul României condus de Florin Cîțu. În prezent este deputat în Parlamentul României pe listele USR.
Deschide și Vasile Tofan anunță doi miniștri noi în Guvern
Tot astăzi, Claudiu Năsui și publicistul Marian Șolea au primit cetățenia R. Moldova. Decretele în acest sens au fost semnate de președintele Maia Sandu.

