Deschide.md

CNA și Garda Financiară din Italia vor coopera în investigarea infracțiunilor economico-financiare

DESCHIDE.MD
CNA și Garda Financiară din Italia vor coopera în investigarea infracțiunilor economico-financiare

Centrul Național Anticorupție și Garda Financiară din Italia vor coopera în investigarea infracțiunilor de corupție și economico-financiare. Un memorandum de înțelegere în acest sens a fost semnat la Roma de directorul CNA, Alexandr Pînzari, și comandantul general al instituției italiene, Andrea de Gennaro, transmite IPN.

Potrivit CNA, acordul presupune și colaborarea în vederea identificării, urmăririi, înghețării, recuperării și gestionării activelor obținute ilegal. Totodată, directorul instituției, Alexandr Pînzari, a menționat că o cooperare eficientă și un schimb rapid de informații sunt necesare în contextul în care criminalitatea economico-financiară, corupția, evaziunea fiscală și spălarea banilor nu cunosc frontiere.

La rândul său, comandantul general al Gărzii Financiare italiene, Andrea de Gennaro, a subliniat necesitatea extinderii colaborării internaționale și a unui schimb operativ de date pentru combaterea criminalității economico-financiare.

Inițiativa s-a desfășurat în cadrul proiectului „Sprijinirea eforturilor anticorupție ale Republicii Moldova”, implementat de Biroul Coordonatorului activităților economice și de mediu al OSCE.

Garda Financiară din Italia, înființată în anul 1774, este o autoritate de poliție cu statut militar, specializată în combaterea criminalității economico-financiare.

Distribuie articolul:FacebookTelegram

PUBLICITATE

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md