Deschide.md

Cocaină de un milion de lei, ascunsă într-un televizor din Spania: organizatorul schemei de contrabandă, trimis pe banca acuzaților

Deschide.MD
Actualizat la:
Cocaină de un milion de lei, ascunsă într-un televizor din Spania: organizatorul schemei de contrabandă, trimis pe banca acuzaților

Organizatorul contrabandei cu cocaină în valoare de aproximativ un milion de lei, ascunsă într-un televizor adus din Spania, va ajunge pe banca acuzaților, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Tânărul de 31 de ani din Rezina, a fost anterior dat în căutare, iar în septembrie 2025 a fost extrădat din Spania.

Potrivit PCCOCS, în mai 2022, televizorul de model „Mi” a fost adus din Madrid la Chișinău într-un microbuz care transporta colete și pasageri. Acesta a fost recepționat de un complice al învinuitului și urma să fie livrat unei alte membre a grupului infracțional, responsabilă de porționarea cocainei, ambalarea acesteia în doze mai mici și plasarea lor în ascunzișuri pentru clienți, inclusiv în tomberoane din capitală.

Anterior, în aceeași cauză, au ajuns pe banca acuzaților curierul care a primit televizorul cu droguri și femeia care se ocupa de porționare.

Ancheta a stabilit că vânzarea drogurilor era coordonată prin aplicația de mesagerie Telegram: după plasarea comenzii și achitarea de la distanță, clienții primeau coordonatele exacte pentru ridicarea dozelor.

Totodată, PCCOCS anunță că inculpatul este trimis în judecată și pentru tentativă de contrabandă cu amfetamină expediată prin colet poștal din Regatul Țărilor de Jos, descoperită de Serviciul Vamal. Procurorii verifică suplimentar și posibila implicare a acestuia în alte fapte similare de trafic de droguri.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de până la 15 ani, conform Codului penal.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md