Luna trecută, Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni asupra celor mai mari companii petroliere rusești - Lukoil și Rosneft - în urma invadării Ucrainei. Lista posibililor licitatori a crescut după ce vineri Trezoreria SUA a emis un set de licențe, din care una autorizează companiile să discute cu Lukoil până în 13 decembrie despre achiziționarea activelor sale internaționale, transmite Agerpres.
După impunerea sancțiunilor SUA, Lukoil s-a confruntat cu perturbări în activitatea externă. Lukoil extrage aproximativ 2% din producția globală de petrol în Rusia și în străinătate și a declarat că este în căutarea unor cumpărători pentru activele sale internaționale, care produc 0,5% din petrolul global și a căror valoare este estimată la aproximativ 22 de miliarde de dolari, pe baza declarațiilor contabile din 2024.
Fedun, născut în Ucraina și cu domiciliul în Monaco, și-a vândut participația de aproximativ 10% înapoi către Lukoil la începutul lui 2025, susțin sursele, un rar exemplu al unui miliardar rus care renunță în liniște la deținerile sale din țară.
În august, Lukoil a anunțat că va anula 76 milioane de acțiuni - sau aproximativ 11% din capitalul său - pe care le-a răscumpărat de pe piață în perioada 2024-2025.
Conform calculelor Reuters, participația lui Fedun valora aproximativ șapte miliarde de dolari.
Reprezentanții Lukoil au refuzat să comenteze iar Fedun nu a putut fi contactat pentru comentarii.

