„Integrarea în UE înseamnă apropierea noastră. Cu o singură Zonă de Plăți în Euro acum și în Albania, Moldova, Muntenegru și Macedonia de Nord, transferurile din și spre UE vor fi mai rapide, mai ieftine și mai de încredere.
Comerțul va fi mai rapid, iar afacerile vor fi mai puternice. Europa va crește împreună. Planul nostru de creștere funcționează, oferind un beneficiu real”, se menționează într-o notă de informare pe pagina de Facebook a Comisiei Europene.
Într-un comunicat de presă al instituției se menționează că per total au fost admise 40 de bănci din: Albania, Moldova, Muntenegru și Macedonia de Nord, care s-au alăturat sistemului de plăți SEPA. Acest lucru va permite ca în timpul tranzacțiilor financiare să fie economisit: timp, resurse și bani.
„Astăzi, marcăm rezultate tangibile ale eforturilor noastre, ca să integrăm gradual țările-candidate cu oamenii și afacerile lor. Munca noastră nu se oprește aici. Noi vom continua să muncim pentru operaționalizarea complete a sistemului SEPA pentru țările noastre candidate, ca să aducem cetățenii și businessul lor mai aproape de Uniunea Europeană”, a declarat comisarul European pentru Extindere, Marta Kos.
„Este un exemplu practic al impactului Planului de Creștere pentru Balcanii de Vest și al Planului de Creștere pentru Moldova, prin alinierea la regulile UE. Aceste initiative ale UE au scopul de accelera integraea socio-economică a acestor regiuni în Uniunea Europeană, inclusive prin oferirea accesului gradual la anumite domenii ale pieții unice europene, conform standardelor și regulilor UE”, se mai menționează în comunicat.
Menționăm, că deciziile au fost luate de Consiliul European pentru Plăți, după ce țările-candidate au aderat la SEPA: Albania și Muntenegru în noiembrie 2024, iar Moldova și Macedonia de Nord – în martie 2025.
Oficial, Republica Moldova a devenit parte a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA) începând cu 6 octombrie 2025.

