Potrivit conceptului prezentat de Guvern, actualul raion Taraclia ar urma să devină municipiu de nivelul II. Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual, iar UTA Găgăuzia – statutul special.
Premierul Vasile Tofan a precizat că formula prezentată reprezintă un punct de pornire pentru consultări și i-a îndemnat pe reprezentanții autorităților locale să vină cu propuneri și observații.
„Trebuie să ne raportăm la realitățile Republicii Moldova. Avem nevoie de primării mai puternice, cu mai multă capacitate să rezolve problemele oamenilor, dar și de o administrație publică mai eficientă, la toate nivelurile. Dacă nu schimbăm anumite lucruri, nu vom reuși ca țară. De aceea, trebuie să găsim împreună cele mai bune soluții”, a declarat Tofan.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că reforma trebuie pregătită în acest an, astfel încât noua organizare administrativă să fie clară înaintea următorului ciclu electoral, fără a afecta mandatele actualilor aleși locali.
„Trebuie să dăm predictibilitate aleșilor locali și cetățenilor noștri. În același timp, principala regulă este că serviciile, instituțiile și bunurile rămân acolo unde sunt. Finanțarea trebuie să meargă după servicii și după proprietățile care vor fi transferate”, a spus Grosu.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a explicat că reforma ar urma să transfere mai multe competențe și resurse către primării. Viitoarele regiuni ar avea un mandat mai restrâns, axat pe cooperarea dintre localități, stabilirea priorităților de dezvoltare regională și pregătirea proiectelor de amploare.
„Pilonul central al reformei sunt primăriile, iar obiectivul nostru este ca fiecare primărie să aibă succes. Vrem primării cu mai multă capacitate, mai multe resurse și competențe pentru a răspunde nevoilor comunităților”, a declarat Buzu.
Discuțiile cu autoritățile locale au vizat inclusiv transferul competențelor, bunurilor și resurselor financiare către primării, descentralizarea fiscală, delimitarea proprietăților, continuarea amalgamării voluntare și mecanismul de tranziție la noua organizare.
Tot astăzi, conceptul a fost discutat cu partenerii de dezvoltare și reprezentanții societății civile. Consultările urmează să continue înainte ca autoritățile să stabilească forma finală a reformei.

