Contact
Deschide.md

Conferința anuală privind extinderea UE continuă la Chișinău: rolul Parlamentului, statul de drept și contribuția presei, pe agendă

DESCHIDE.MD
Conferința anuală privind extinderea UE continuă la Chișinău: rolul Parlamentului, statul de drept și contribuția presei, pe agendă

Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene continuă astăzi, la Chișinău, cu cea de-a doua zi de dezbateri, desfășurată în formatul Forumului de Integrare Europeană. Discuțiile vor fi axate pe rolul Parlamentului în avansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE, respectarea statului de drept, precum și contribuția societății civile și a mass-mediei la promovarea reformelor și consolidarea parcursului european. Agenția MOLDPRES este partener media al evnimentului.

Programul zilei va începe cu o sesiune dedicată rolului Parlamentului în procesul de aderare, la care vor participa vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, deputații Olga Cebotari, Gaik Vartanean și Alexandr Berlinschii. Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, va transmite un mesaj video. Dezbaterea va aborda rezultatele înregistrate, provocările existente și perspectivele implicării legislative în avansarea negocierilor cu Uniunea Europeană.

Un alt subiect important va fi respectarea statului de drept. În cadrul unei sesiuni speciale va fi prezentat Indicele World Justice Project 2026 privind statul de drept în Republica Moldova. Participanții vor analiza funcționarea instituțiilor democratice, tendințele actuale și prioritățile de reformă. La discuții vor lua parte reprezentanți ai autorităților, ai partenerilor internaționali și ai societății civile, printre care consiliera prezidențială în domeniul justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și adjunctul Avocatului Poporului, Valentin Roșca.

Agenda va continua cu o dezbatere despre rolul societății civile și al mass-mediei în promovarea reformelor, transparenței și coeziunii sociale în contextul extinderii Uniunii Europene. Printre participanți se numără deputata Ana Calinici, directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, directorul de program al Promo-LEX, Nicolae Panfil, și directorul executiv al Centrului CONTACT, Serghei Neicovcen.

Concluziile celei de-a doua zile vor fi prezentate de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, reprezentantul Fundației Friedrich Ebert în Ucraina și Republica Moldova, Felix Hett, directoarea de țară a Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ), Claudia Hermes, și directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza.

Evenimentul este organizat de Biroul pentru Integrare Europeană, Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Fundația Friedrich Ebert, în parteneriat cu Comisia pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, Asociația pentru Politică Externă și World Justice Project, cu sprijinul mai multor parteneri internaționali.

Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în anul 2028. În acest sens, anul 2027 trebuie să fie unul al rezultatelor concrete, în special în ceea ce privește implementarea reformelor. Nu ne sperie că avem mult de muncă pentru că știm că acum este momentul ca țara noastră să-și împlinească speranța pe care generații întregi au purtat-o: aceea de a trăi în pace și în libertate, alături de celelalte popoare europene. Mesajul a fost transmis astăzi de președinta Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”, desfășurată la Chișinău.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md