Deschide.md

Consilier municipal MAN, plasat în arest la domiciliu într-un dosar de escrocherie

Deschide.MD
Actualizat la:
Consilier municipal MAN, plasat în arest la domiciliu într-un dosar de escrocherie

Consilierul municipal din Chișinău, Ion Onța, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind învinuit de escrocherie într-un dosar ce vizează o presupusă schemă de investiții imobiliare fictive.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, bărbatul le-ar fi promis unor investitori un randament anual de 20 la sută pentru investiții în proiecte imobiliare și ar fi convins doi bărbați, de 34 și 40 de ani, să-i transfere, în mai multe tranșe, suma totală de 155 de mii de euro.

Ancheta arată că, pentru a crea impresia unei afaceri profitabile, acesta le-ar fi restituit victimelor câte 10 la sută din sumele primite, prezentând în mod fraudulos aceste plăți drept profit al investițiilor. În realitate, banii proveneau chiar din sumele transferate de victime.

Prejudiciul cauzat celor două persoane este estimat la aproximativ 3,1 milioane de lei.

Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul suspectului, de unde au ridicat mai multe mijloace de probă relevante pentru anchetă.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani.

Deschide și: VIDEO // SURSE: Consilier municipal MAN din capitală, reținut pentru escrocherie. Ar fi înșelat doi bărbați cu peste 3 milioane de lei

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md