ANRE subliniază că legea obligă consumatorii non-casnici mari și mijlocii să-și aleagă un furnizor și să încheie contractul până la termenul stabilit, în caz contrar furnizarea poate fi sistată.
La această etapă, dintre cei 204 consumatori mari vizați, doar 82 au finalizat procedurile de contractare pe piața liberă.
ANRE avertizează că sistarea livrărilor poate afecta activitatea economică a întreprinderilor și continuitatea proceselor operaționale ale întreprinderilor.
În context, instituția invită consumatorii vizați la Forumul „Liberalizarea pieței gazelor naturale în Republica Moldova”, unde vor fi prezentate procedurile de trecere pe piața liberă, drepturile și obligațiile consumatorilor, precum și pașii necesari pentru încheierea contractelor.
ANRE recomandă ca toți consumatorii vizați să inițieze cât mai curând procedurile necesare pentru a respecta cerințele legale.

