Consiliul urmează să expedieze hotărârea motivată subiectului vizat și Comisiei de evaluare în termen de trei zile.
Procesul de evaluare a implicat analiza declarației de avere și a intereselor personale pentru ultimii 5 ani, precum și a altor informații necesare pentru stabilirea integrității etice și financiare a persoanei evaluate. Potrivit raportului Comisiei de evaluare, Sergiu Russu îndeplinește criteriile prevăzute de Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.
Sergiu Russu și-a început activitatea în sistem în 2009, în cadrul Procuraturii Dubăsari. În iunie 2024 a fost numit adjunct al procurorului general.

