Cutremurul s-a produs la o adâncime de 140 de kilometri, la 52 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 57 km est de Brașov, 62 km sud de Buzău, 66 km sud de Focșani și 76 km nord de Ploiești.
După producerea seismului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a transmis un mesaj prin care le-a cerut oamenilor să își păstreze calmul și a avertizat că pot urma replici.
„În urmă cu puțin timp s-a produs un cutremur. Păstrați-vă calmul, pot urma replici ale cutremurului. În acest moment efectuăm recunoașteri în teren, pentru a identifica posibile consecințe. Nu sunt înregistrate apeluri la numărul de urgență 112”, a transmis ISU București.
Autoritățile române au precizat că efectuează verificări în teren pentru a stabili dacă seismul a provocat pagube. Până la momentul transmiterii mesajului, nu fuseseră înregistrate solicitări la numărul unic de urgență 112.
Potrivit unor postări pe rețelele de socializare, seismul din această seară a fost resimțit în mai multe localități din R. Moldova, inclusiv la Chișinău.

