Deschide.md

Dan Perciun confirmă disensiunile sale cu Alexandru Munteanu

Cristina Vlah
Dan Perciun confirmă disensiunile sale cu Alexandru Munteanu

Ministrul Educației, Dan Perciun, a confirmat că a avut discuții contradictorii cu premierul demisionar Alexandru Munteanu. În cadrul unui video pe Facebook, el a menționat că a purtat dezbateri cu primul ministru pe subiectul proiectului Politicii bugetar-fiscale.

„Este adevărat am avut o discuție, marți, cu domnul prim-ministru pe subiectul Politicii bugetar-fiscale, pe modul în care anumite lucruri nu au fost pe deplin discutate în Guvern și care au trezit nemulțumiri foarte aprinse în societatea noastră. Și, respectiv, întotdeauna am considerat că atunci când există o opinie, ea trebuie spusă. Am făcut asta și în raport cu alți prim-miniștri, dna Gavriliță, și dl Recean, precum și în discuțiile cu doamna președintă. Pentru că lucrurile, care le avem în PAS, sunt discuțiile și dezbaterile deschise pe subiecte, chiar dacă uneori înseamnă contestarea opiniei unei persoane sau alteia. Eu cred în necesitatea unor asemenea discuții și nu trebuie să existe opreliști în acest sens”, a declarat Dan Perciun.

Amintim, că astăzi primul ministru Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia și a spus că nu poate activa în contradicție cu propriile sale convingeri și valori.

Deschide și Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a depus cererea de demisie

În cadrul unei conferințe de presă, președintele Maia Sandu a menționat că între premier și ministrul Educației ar fi existat niște divergențe de opinii și ele se refereau la Politica bugetar-fiscală.

Deschide și Maia Sandu: Singura obiecție a lui Alexandru Munteanu înainte de demisie a fost legată de Dan Perciun

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md