Deschide.md

Daniela DiPierro, însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA în R. Moldova, și-a încheiat misiunea

deschide-md
Actualizat la:
Daniela DiPierro, însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA în R. Moldova, și-a încheiat misiunea

Prim-ministrul, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu Daniela DiPierro, Însărcinat cu Afaceri la Ambasada SUA în Republica Moldova, care și-a încheiat misiunea diplomatică în R. Moldova.

Șeful Executivului a vorbit despre sprijinul constant al Statelor Unite acordat Republicii Moldova, subliniind rolul esențial al dialogului strategic moldo-american în promovarea valorilor comune.

„Statele Unite ale Americii sunt un partener de încredere al Republicii Moldova – nu doar prin declarații, ci prin acțiuni concrete. Cu sprijinul american, am consolidat instituțiile statului, am investit în formarea specialiștilor, am întărit securitatea frontierelor și am deschis noi piețe externe. Produsele moldovenești – de la vinuri și mere, la servicii IT – au beneficiat de susținere pentru a concura cu succes pe piața globală. Acesta este exemplul unui parteneriat durabil”, a menționat Dorin Recean.

La final, oficialul i-a transmis însărcinatului cu afaceri ad interim al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, aprecieri pentru contribuția depusă la dezvoltarea relației bilaterale.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md