Potrivit noilor prevederi, gradele didactice vor fi menținute pe termen nelimitat, odată ce competențele au fost validate. Astfel, gradul didactic doi devine permanent după două confirmări consecutive, iar gradul didactic unu – după o singură confirmare.
Modificările fac parte dintr-un proces mai amplu de debirocratizare și urmăresc reducerea sarcinilor administrative, în condițiile în care, până acum, cadrele didactice erau obligate să reconfirme gradele o dată la cinci ani.
Totodată, regulamentul actualizat extinde accesul la grade didactice pentru maiștrii-instructori din învățământul profesional tehnic, inclusiv pentru cei care dețin studii profesional-tehnice secundare. În același timp, a fost revizuită și harta creditelor profesionale, fiind redus numărul de credite necesare pentru conferirea și confirmarea gradelor, iar activitățile extrașcolare nu mai sunt obligatorii.
„Aceste ajustări vor face procesul de evaluare mai clar, mai eficient și mai apropiat de realitatea din școli. Din discuțiile cu profesorii cunoaștem că reducerea birocrației este văzută ca o măsură care poate contribui la menținerea profesorilor în sistem și la creșterea atractivității profesiei”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Măsura face parte din pachetul de debirocratizare pentru anul 2026, prin care autoritățile au redus, în ultimii ani, numărul controalelor și al documentelor obligatorii în școli și grădinițe.
Printre schimbările anterioare se numără eliminarea acreditării și evaluării externe pentru instituțiile publice de învățământ, simplificarea actelor obligatorii, dar și eliminarea unor rapoarte și registre. De asemenea, profesorii nu mai sunt obligați să raporteze utilizarea compensației de 4.000 de lei pentru materiale didactice.

