Potrivit unui comunicat al legislativului, pe agendă se regăsesc mai multe proiecte de lege prioritare, inclusiv 15 acte normative ce vizează armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene.
Astfel, în ședința din 28 iulie deputații vor examina, printre altele, proiectul de lege privind modernizarea sistemului de management al resurselor umane în administrația publică centrală, proiectul privind participarea publică în procesul decizional, precum și reforma „Restart în educație”.
Totodată, agenda include proiecte ce țin de aderarea Republicii Moldova la instrumente juridice internaționale, ratificarea unor acorduri și convenții, modificarea cadrului legal în domeniul infrastructurii rutiere, culturii și protecției fondului cinegetic.
Pe ordinea de zi a ședinței din 30 iulie sunt incluse mai multe proiecte în lectura a doua, printre care proiectele privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere, protecția datelor cu caracter personal prelucrate în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor, administrarea și utilizarea drumurilor publice, supravegherea prudențială a firmelor de investiții, precum și dezvoltarea infrastructurii energetice transfrontaliere.
Deputații vor examina proiectele privind consolidarea mecanismelor de integritate, a mecanismelor de protejare a victimelor traficului de ființe umane, precum și optimizarea mecanismelor procesuale de constrângere și evitarea sustragerii de la executarea pedepsei.
Ședințele plenare vor avea loc începând cu ora 10:00.

