Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, parlamentarii vor examina în lectura a doua proiecte de lege ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală, cumularea pensiei de dizabilitate cu pensia de urmaș, precum și declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de modernizare a sistemelor colective de alimentare cu energie termică în municipiile Chișinău și Bălți.
De asemenea, vor fi supuse dezbaterilor inițiativele legislative privind obligația platformelor de taxi de a procesa plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate în Republica Moldova, extinderea accesului la informațiile cadastrale și reglementarea procedurii de reparcelare a terenurilor.
În prima lectură vor fi examinate inițiativele legislative privind:
declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene de transport a energiei electrice Strășeni – Gutinaș;
stabilirea unor reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public, amenajarea parcărilor cu plată și gestionarea vehiculelor abandonate;
modificarea cadrului legal referitor la constituirea Cabinetului primarului municipiului Bălți.
Un alt proiect de lege prevede acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru importul unui lot de instrumente muzicale destinate Colecției naționale de instrumente muzicale a Republicii Moldova.
Două dintre proiectele incluse pe ordinea de zi urmăresc armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene. Acestea vizează promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și armonizarea criteriilor de clasificare a IMM-urilor, instituirea unor mecanisme avansate de sprijin a competitivității la export și de facilitare a accesului la finanțare.

