Conform datelor prezentate, acțiunile au loc în mai multe cauze penale privind fapte de corupere pasivă și corupere activă.
Potrivit probatoriului acumulat, inspectorii ANSA de la Postul de Inspecție la Frontieră Giurgiulești ar fi pretins și primit sume cuprinse între 20 de euro și 30 de mii de lei de la agenți economici. În schimb, funcționarii ar fi ignorat lipsa certificatelor obligatorii pentru animale sau mărfuri și negociau taxe de protecție. Sumele erau adaptate în funcție de volumul mărfurilor, numărul de animale transportate și frecvența curselor efectuate.
Reprezentanții CNA precizează că cei șase funcționari, precum și un agent economic au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această schemă.

