Directorul ANRE a explicat că instituția monitorizează permanent situația stocurilor de carburanți din republică și că, în prezent, nu există motive de îngrijorare privind disponibilitatea combustibililor, cel puțin pentru următoarele 15 zile.
„Starea de alertă nu a fost instituită din cauza unei penurii de carburanți. Stocuri sunt suficiente. Avem 12 zile de consum mediu al statului în depozite, e vorba de depozitele din R. Moldova și depozitul de la Giurgiulești. La fel, în toate stațiile din stat mai sunt depozite pline pentru 6-7 zile. E vorba de peste 15 zile de stoc, ceea ce este o situația similară unei perioade normale de activitate”, a declarat Alexei Taran în cadrul emisiunii „Spațiul public” de la Radio Moldova.
Oficialul a făcut o comparație cu situația de la începutul războiului din Ucraina, când rezervele de combustibil erau mult mai reduse, subliniind că situația actuală este stabilă. „La începutul războiului din Ucraina a fost o perioadă când aveam stocuri de doar 4-5 zile. Atunci era o criză la nivelul accesului la carburanți. Acum stocurile sunt ok, ele se monitorizează zilnic. Facem apel la toți cetățenii să nu facă achiziții în panică”, a mai spus directorul ANRE.
Totodată, Alexei Taran a avertizat că achizițiile excesive, motivate de temeri privind evoluțiile regionale, ar putea crea artificial probleme de aprovizionare. „Achizițiile în panică, cu depozitarea carburanților pentru vremuri ulterioare, va duce la o epuizare rapidă a stocurilor. Problema de logistică și de disponibilitate de carburanți este una globală, în zona de unde noi, istoric, ne aprovizionam cu carburanți. O epuizare rapidă ar duce la necesitatea de a găsi noi cantități din alte zone, ceea ce va crește lanțul logistic”, a mai spus Alexei Taran.

