Directorul APP a precizat că este vorba despre stațiile aflate în proprietatea unor persoane supuse restricțiilor, incluse pe lista aprobată de autorități. El a subliniat că, din punct de vedere legal, procedura nu a fost oprită.
De asemenea, Roman Cojuhari a menționat că Ambasada SUA a confirmat pregătirile pentru achitarea diferenței dintre avans și sumele deja plătite de stat. Instanța va decide dacă costul final stabilit este corect.
Compania rusă Lukoil a ajuns la un acord cu o firmă americană pentru vânzarea activelor sale externe, ca urmare a sancțiunilor aplicate de SUA. Astfel, consorțiul american preia și activele Lukoil Moldova. În perioada de tranziție, au apărut probleme tehnice la procesarea plăților cu cardul în rețeaua de stații. Agenția Servicii Publice preciza că două bănci comerciale au blocat conturile companiei după ce au identificat neconcordanțe între datele furnizate de Lukoil și informațiile din Registrul de Stat al Unităților de Drept, administrat de ASP.

