Deschide.md

Directorul Biroului de Cooperare al Elveției, decorat de Parlament cu „Medalia Democrației”

Deschide.MD
Actualizat la:
Directorul Biroului de Cooperare al Elveției, decorat de Parlament cu „Medalia Democrației”

Directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani, a fost decorat cu „Medalia Democrației” de Parlamentul Republicii Moldova. Distincția i-a fost înmânată de președintele legislativului, Igor Grosu, cu ocazia încheierii mandatului lui Guido Beltrani la Chișinău, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Parlamentului, se menționează că distincția reprezintă o recunoaștere a contribuției lui Guido Beltrani la consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Elveția.

Legislativul menționează că sprijinul oferit de Elveția în ultimii peste 25 de ani s-a concretizat în proiecte privind accesul la apă și servicii de canalizare, gestionarea deșeurilor, dezvoltarea centrelor de sănătate mintală și a celor specializate în tratamentul accidentelor vasculare cerebrale, precum și în programe de sprijin pentru refugiați.

Igor Grosu a evidențiat și proiectul PADEM, prin care Elveția contribuie la modernizarea Parlamentului, inclusiv prin eficientizarea proceselor interne, îmbunătățirea comunicării instituționale și dotarea instituției cu echipamente moderne pentru sporirea transparenței activității sale.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md