Deschide.md

DOC // Transportul feroviar va putea fi cofinanțat pentru a spori mobilitatea în localități

Deschide.MD
DOC // Transportul feroviar va putea fi cofinanțat pentru a spori mobilitatea în localități

Transportul feroviar va putea fi cofinanțat pentru a spori mobilitatea în unele localități. Modificările legislative și decretul prezidențial de promulgare a acestora au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, posibilitatea cofinanțării transportului feroviar va contribui la fluidizarea traficului în anumite zone ale țării. Un exemplu invocat este interconectarea Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău cu rețeaua feroviară națională.

De asemenea, documentul conține prevederi care se referă la încheierea contractului multianual pentru administrarea infrastructurii feroviare, precum și a contractului pentru servicii publice de transport de pasageri. Acest lucru este necesar pentru valorificarea sumei de 300 de milioane de lei, prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2026, inclusiv înainte de finalizarea procesului de reorganizare a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale rămâne autoritatea responsabilă de atribuirea contractelor de servicii publice prin licitație, iar Guvernul va avea competența de a decide atribuirea directă a acestor contracte în circumstanțe prevăzute de legislație.

Inițiativa face parte din procesul de armonizare a legislației naționale cu normele Uniunii Europene și de implementare a angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul procesului de aderare la UE.

Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md