Potrivit instituției, decizia a fost luată după examinarea dosarelor depuse și verificarea îndeplinirii condițiilor de participare prevăzute de Regulamentul concursului.
Totodată, un alt candidat, înregistrat cu numărul 1, nu a fost admis în etapa următoare, întrucât nu a întrunit condițiile de participare stabilite de regulament.
APP precizează că informațiile privind data, ora și locul desfășurării următoarei etape a concursului vor fi comunicate candidaților admiși, în conformitate cu prevederile Regulamentului.
Concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Energocom” a fost organizat în baza prevederilor Legii privind societățile pe acțiuni, Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și a statutului companiei.

