Doina Nistor menționează că în perioada martie – octombrie, MDED a reușit să pună bazele unui nou model de dezvoltare, centrat pe productivitate, valoare adăugată, inovație și integrare europeană, transmite IPN.
În decursul mandatului său de opt luni, Doina Nistor anunță că ministerul a reușit să implementeze peste 2 270 de proiecte cu un buget total de circa un miliard de lei, care au oferit peste 30 de mii de locuri de muncă.
„Am lucrat pentru a stimula investițiile și a crea noi motoare de creștere economică, capabile să transforme stabilizarea în dezvoltare. Închei mandatul cu convingerea că am întărit fundația pe care se poate construi creșterea economică. Motoarele economiei Moldovei s-au reaprins, iar percepția generală a mediului de afaceri este una cu încredere și continuitate”, a declarat Doina Nistor.
De asemenea, ministrul în exercițiu a menționat progresul platformei EVO, care a permis ca circa 70% din serviciile pentru afaceri să fie disponibile în mediul online. Totodată a fost consolidat exportul spre piața UE, care a ajuns la 67%, față de 35% în deceniul trecut.
Întrebată despre deficitul contului curent al țării, care este de 21% din PIB, Doina Nistor a declarat că ieșirea din această situație sunt investițiile în sectorul serviciilor. Acest fapt, conform ei, va ajuta inclusiv la atingerea punctului de dublare a PIB-ului până în 2030.
În noul Guvern, care urmează să fie condus de Alexandru Munteanu, pentru funcția de ministru al dezvoltării economice și digitalizării este propus Eugen Osmochescu. Acesta este expert cu peste 25 de ani de experiență în elaborarea, implementarea și evaluarea strategiilor, politicilor și reformelor instituționale pentru creșterea competitivității economice.

