Cauza penală în privința procurorului reținut a fost inițiată astăzi, de procurorul general interimar, Alexandru Machidon, în baza probelor acumulate.
Acuzatorul de stat reținut, precizează PG, acționând în complicitate cu persoana reținută la 29 martie, precum și cu cei trei angajați ai Poliției, ar fi pretins suma de 400 de mii de dolari, pentru aceștia și pentru alți angajați din cadrul instituțiilor de drept să adopte decizii favorabile pentru persoane vizate într-o cauză penală de spălare de bani. În cadrul documentării cazului, sub controlul organului de urmărire penală, a fost transmisă o tranșă din suma pretinsă.
Cei patru bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore. În continuare, pe caz sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate.
Deschide și: A cerut 400 de mii de dolari pentru o decizie favorabilă într-un dosar penal. O persoană, reținută în flagrant

