Potrivit acuzatorilor de stat, la 16 iulie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a respins demersul procurorilor privind prelungirea arestului la domiciliu și a dispus înlocuirea acestei măsuri preventive cu controlul judiciar, aplicat pentru o perioadă de 30 de zile.
Nemulțumiți de hotărâre, procurorii au contestat-o la Curtea de Apel Centru, solicitând menținerea arestului la domiciliu. Instanța de apel a respins însă recursul și a lăsat în vigoare decizia primei instanțe.
Amintim că dosarul a devenit public la sfârșitul lunii martie, când Procuratura Anticorupție, Centrul Național Anticorupție și Inspectoratul Național de Investigații au reținut un procuror și patru angajați ai Poliției, bănuiți de complicitate la corupere pasivă.
Conform anchetatorilor, suspecții ar fi pretins 400 mii de dolari pentru a influența o decizie favorabilă într-un dosar de spălare de bani. În timpul documentării cazului, sub controlul organului de urmărire penală, a fost transmisă o tranșă din suma solicitată.
Ulterior, doi dintre polițiștii reținuți au fost eliberați. Procuratura Anticorupție precizează că investigațiile în acest dosar continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.

