Deschide.md

Drona căzută la Telenești este de model „Gheran 4”. Polițiștii au nimicit încărcătura explozivă de peste 50 kg

Irina Limbas
Drona căzută la Telenești este de model „Gheran 4”. Polițiștii au nimicit încărcătura explozivă de peste 50 kg

Drona care s-a prăbușit ieri în extravilanul satului Chiștelnița din raionul Telenești a fost examinată de specialiștii Poliției. Potrivit rezultatelor examinării, aparatul de zbor este de tip „Gheran 4”, cu propulsie turbo-reactivă.

În urma examinării, specialiștii au identificat și o parte de luptă de tip termobaric, cu efect prin schije, cu o masă totală de 52,4 kilograme.

Potrivit Poliției, partea de luptă a fost depistată la aproximativ cinci metri de aparatul de zbor. Aceasta a fost evacuată și transportată în siguranță.

Ulterior, experții Poliției, cu sprijinul geniștilor Armatei Naționale, au efectuat nimicirea controlată a încărcăturii explozive.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie de obiecte sau fragmente suspecte și să nu le atingă. În cazul depistării unor astfel de obiecte, oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Amintim că ieri, o dronă s-a prăbușit la circa 100 de metri de o casă de locuit, în extravilanul satului Chiștelnița, raionul Telenești.

Deschide și: FOTO // O dronă s-a prăbușit la circa 100 de metri de o casă, în Telenești

În urma incidentului, Republica Moldova a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Deschide și: R. Moldova expulzează un diplomat rus după ce o dronă cu explozibil s-a prăbușit lângă o casă din Telenești

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md