„Soluția cea mai radicală este să izolăm Ucraina de mare, astfel încât pirateria să devină imposibilă în principiu”, a spus Putin, într-o intervenție care a fost transmisă la televiziune, citat de Hotnews.ro.
Liderul de la Kremlin a adăugat că Rusia va intensifica atacurile asupra facilităților și navelor ucrainene și va lua măsuri împotriva tancurilor petroliere ale țărilor care ajută Kievul.
„Dacă atacurile asupra petrolierelor continuă, vom lua în considerare represalii împotriva navelor țărilor care asistă Ucraina. Sper că Ucraina și cei din spatele acesteia vor analiza dacă merită să continue atacurile asupra navelor din Marea Neagră”, a spus președintele rus.
Sâmbătă, un oficial ucrainean din domeniul securității, a afirmat că dronele navale ucrainene au lovit două tancuri petroliere sancționate în Marea Neagră, în timp ce se îndreptau către un port rusesc pentru a fi încărcate cu țiței destinat piețelor externe.

