„Principala lecție a revoluției decembriste este că statul rus nu își poate permite să fie slab… Statul rus are valoare doar atunci când se poate apăra”, a declarat recent Konstantin Ciuicenko, ministrul Justiției din Rusia, citat de Agerpres.
Un grup de ofițeri, aristocrați și intelectuali a profitat de moartea țarului Alexandru I, în decembrie 1825, pentru a organiza o revoltă inspirată de idei liberale provenite din Statele Unite și Europa, precum și de exemple ca revolta din 1820 condusă de spaniolul Rafael del Riego.
„Din scânteie va izbucni o flacără (…) Din lanțuri vom făuri săbii / Și din nou vom reaprinde focul libertății / Și cu aceasta ne vom năpusti împotriva țarilor”, scria poetul Aleksandr Odoevski.
Experții cred că actualele elite sunt pe deplin conștiente de faptul că Putin a greșit aprobând ceea ce este cunoscut drept „operațiunea militară specială” din Ucraina și că, în plus, războiul este acum imposibil de câștigat, însă aceste elite sunt legate de mâini și de picioare.
Agenții străini sunt noii decembriști
Uniunea Sovietică i-a idealizat pe decembriști, a căror revoltă a fost considerată primul precursor al revoluției care a pus capăt definitiv vechiului regim. Cu toate acestea, reacția oficialilor actuali și a istoricilor autoproclamați ai Kremlinului este cu totul diferită.
Ciuicenko consideră că rebelii de acum 200 de ani sunt asemenea „agenților străini” ai zilelor noastre, deoarece nu sunt doar oameni influențați de Occident, ci instrumente de influență folosite pentru a destabiliza situația politică internă.
În ochii Kremlinului, deși nu a avut nicio legătură cu elitele, un decembrist „de manual” ar fi liderul opoziției, Aleksei Navalnîi – ucis într-o închisoare arctică, potrivit susținătorilor săi –, deoarece ideile sale erau departe de interesele poporului rus.
Nu contează prea mult că decembriștii, susținuți de poetul Aleksandr Pușkin, au urmărit, printre altele, să pună capăt iobăgiei, să introducă o ordine constituțională, să desființeze clasele sociale și să depășească înapoierea economică și tehnologică a Rusiei în comparație cu restul Europei.
Această revoltă ar fi putut schimba istoria Rusiei, însă, potrivit multor experți, reprimarea ei a adâncit izolarea țării, a radicalizat disidența – Alexandru al II-lea avea să fie asasinat într-un atentat terorist – și a amânat schimbarea: iobăgia nu a fost abolită decât în 1861, prima Dumă (parlamentul rus – n.r.) a fost creată abia în 1905, iar autocrația a rezistat până în 1917.
Umbra lui Prigojin
Amintirea revoltei armate conduse de Evgheni Prigojin în iunie 2023 continuă să-i bântuie pe ruși. Fondatorul Grupului Wagner a murit trei luni mai târziu, în circumstanțe misterioase, într-un accident aviatic pentru care susținătorii săi îl învinovățesc pe Putin.
Prin comparație, Ciuicenko a apreciat că „din păcate, monarhia era foarte liberală, aș spune chiar prea nobilă, dacă ne uităm la modul în care au fost pedepsiți decembriștii pentru revolta lor”.
„Acest lucru demonstrează o anumită – și poate chiar remarcabilă – slăbiciune a monarhului absolut și a regimului său politic”, a spus el, făcând aluzie la faptul că doar cinci decembriști au fost spânzurați, iar ceilalți au fost trimiși în Siberia.
Autoarea cărții Complici, Aleksandra Prokopenko, consideră că elita rusă – de la înalți funcționari la oligarhi și intelectuali – și-a pierdut de mult capacitatea de a influența viața politică. Singura tentativă recentă a fost condusă de Dmitri Kozak, care a propus o reformă politică înainte de a părăsi funcția de șef adjunct al Administrației Prezidențiale.
Putin i-a transformat pe guvernatori în simpli administratori, a încheiat înțelegeri cu oligarhii, permițându-le acestora să-și umple buzunarele în urma privatizărilor, cu condiția să stea departe de politică, și a acordat Serviciului Federal de Securitate controlul asupra tuturor numirilor.
Când cineva precum Prigojin, magnatul Mihail Hodorkovski, figurile opoziției Aleksei Navalnîi și Boris Nemțov sau fostul ministru al Economiei, Aleksei Uliukaiev, încalcă consemnul stabilit, este aspru pedepsit.
Noile elite și rezistența la schimbare
Experții cred că doar câțiva fanatici își doresc ca războiul să continue până la o victorie finală. Problema este că nimeni nu poate opri luptele, deoarece elita concurează pentru resurse, nu pentru influență politică.
Kremlinul înțelege că, în perspectiva perioadei postbelice, trebuie să-i elimine sau să-i marginalizeze pe cei care se opun războiului și politicii de antagonism agresiv față de Occident.
De aceea, Putin se referă constant la veteranii de război, la muncitorii din complexul militar-industrial și la familiile acestora drept „noile elite rusești”.
„Nu ți-e frică să lași soarta țării în mâinile lor”, a declarat Putin la recenta sa conferință anuală de presă.
Această categorie de oameni datorează totul statului paternalist – copiii lor sunt școlarizați la cele mai bune universități din țară – și, prin urmare, sunt pregătiți să-l apere împotriva oricărei amenințări, în special din partea unei ipotetice „coloane a cincea”.
Incapabile să acționeze din interiorul sistemului, elitele se bazează în continuare pe o intervenție externă. Ultima speranță este președintele american Donald Trump și planul său de pace pentru Ucraina, conchide EFE în analiza sa.
