Deschide.md

Emisarul președintelui Putin s-a întâlnit cu negociatorii americani în Florida

Deschide.MD
Actualizat la:
Emisarul președintelui Putin s-a întâlnit cu negociatorii americani în Florida

Emisarul președintelui rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri în Florida cu negociatorii americani, potrivit Washingtonului. Acestea au fost primele discuții cu rușii de la începutul războiului din Iran, relatează AFP, preluat de agerpres.ro.

"Echipele au discutat o varietate de subiecte și au decis să rămână în contact", a declarat emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, într-un comunicat publicat pe X după discuțiile cu negociatorul rus Kirill Dmitriev.

Întâlnirea a avut loc după ce Statele Unite au anunțat săptămâna aceasta ridicarea temporară a sancțiunilor asupra petrolului rusesc, impuse ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, în efortul de a atenua creșterea prețurilor în contextul războiului din Orientul Mijlociu.

Pe de altă parte, Donald Trump a declarat săptămâna aceasta că Vladimir Putin, cu care a vorbit luni la telefon, și-a exprimat dorința să fie "util" în războiul din Iran.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md