Deschide.md

Energia electrică achiziționată de Energocom, mai scumpă în luna iunie

Deschide.MD
 Energia electrică achiziționată de Energocom, mai scumpă în luna iunie

În luna iunie, Energocom a cumpărat energie electrică la un preț mediu mai mare față de luna mai. Astfel, de la 119,28 euro MWh acum două luni, prețul mediu a urcat la 131,52 euro MWh, transmite IPN.

Compania Energocom a achiziționat în iunie 314 mii MWh de energie electrică din surse interne și importuri. Producția locală a acoperit 35,31% din necesarul de consum. Din această cantitate, CET-Nord și Termoelectrica au asigurat 1,75% , iar parcurile și centralele de energie regenerabilă 33,56%.

Din întregul volum procurat, 64,69% au fost acoperite din importuri prin achiziții realizate în baza contractelor bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina și prin platformele de tranzacționare ale Bursei Române de Mărfuri (BRM) și ale Operatorului pieței de energie electrică și gaze naturale (OPCOM).

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md