Deschide.md

Eugeniu Osmochescu va asigura interimatul funcției de premier până la votarea unui nou Cabinet de miniștri. Decretul, semnat de Maia Sandu

Deschide.MD
Actualizat la:
Eugeniu Osmochescu va asigura interimatul funcției de premier până la votarea unui nou Cabinet de miniștri. Decretul, semnat de Maia Sandu

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, va asigura interimatul funcției de premier până la votarea unui nou Cabinet de miniștri. Decretul a fost semnat de președintele Maia Sandu.

”În temeiul art. 101 alin. (2) și (3) și art. 103 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, precum și al art. 23 din Legea cu privire la Guvern, șeful statului numește un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, până la formarea noului Guvern. Președinta Republicii Moldova a semnat astăzi decretul de numire în calitate de prim-ministru interimar a domnului Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, de la data de 8 iulie 2026” se notează în comunicatul Președinției. 

După publicarea decretului semnat de Maia Sandu, și Alexandru Munteanu a venit cu un comentariu.

”Îi mulțumesc că a acceptat această responsabilitate și îi doresc mult succes în această misiune. Am toată încrederea că va asigura continuitatea activității Guvernului cu responsabilitate” a scris Munteanu pe Facebook.

Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia vinerea trecută, la opt luni de la învestire, motivând că nu își mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile sale.

Președintele Maia Sandu urmează să organizeze în această săptămână consultări cu fracțiunile parlamentare, în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md