Deschide.md

„Europa cere Ucrainei să mobilizeze femeile”: UE respinge o nouă narațiune falsă a Rusiei

Deschide.MD
„Europa cere Ucrainei să mobilizeze femeile”: UE respinge o nouă narațiune falsă a Rusiei

Comisarul UE pentru apărare, Andrius Kubilius, a respins o afirmație falsă a serviciilor secrete ruse, potrivit căreia Uniunea Europeană ar cere Ucrainei să înceapă mobilizarea femeilor.

UE nu are nicio intenție de a cere Ucrainei să mobilizeze femeile – este vorba de o știre falsă din partea Rusiei, a declarat Kubilius, scrie European Pravda, citat de Digi24.RO.

„În acest moment, nu dispun de [astfel de] informații. Aș spune că ar fi ciudat ca Europa să încerce să-i convingă pe ucraineni cum să efectueze mobilizarea, inclusiv mobilizarea femeilor. Nu mă surprinde faptul că această informație provine de la Kremlin”, a declarat Kubilius în cadrul unei conferințe de presă.

Serviciul de Informații Externe al Rusiei a afirmat anterior, fără a furniza vreo dovadă, că Comisia Europeană cere ca Kievul să înceapă mobilizarea femeilor.

Agenția de informații rusă a susținut, de asemenea, că Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, ar fi afirmat că aceasta ar fi „un pas în direcția bună”.

În luna martie s-a raportat că Germania a înregistrat o creștere bruscă a numărului de bărbați ucraineni printre refugiați în ultimul an.

UE a clarificat că decizia de a acorda protecție temporară ucrainienilor din UE se aplică în mod egal tuturor ucrainienilor, fără excepții pentru bărbații aflați la vârsta de recrutare.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md