Expertul în politica rusă crede că întâlnirea dintre Trump și Putin îi dă liderului de la Kremlin „legitimitate” pe scena globală și va fi văzut de Rusia ca o victorie, transmite HotNews.
„Îi dă legitimitate deoarece se va întâlni cu Donald Trump – așa-numitul lider al lumii libere”, a spus Stephen Hall.
„Vrea negocieri, dar nu vrea un final negociat”
Întrebat în ce măsură va fi summitul un succes pentru Putin dacă nu se soldează cu niciun rezultat, Hall a afirmat că, în opinia sa, președintele Rusiei de fapt nu vrea să negocieze încheierea războiului din Ucraina.
Vladimir Putin „vrea negocieri, dar nu vrea un final negociat” pentru război, a declarat Stephen Hall, menționând că, în schimb, summitul va arată că SUA are nevoie de Rusia.
Despre summitul anunțat pentru vineri în Alaska a vorbit și jurnalistul CNN Nick Paton Walsh, într-o analiză în care spune despre condițiile din jurul evenimentului că sunt atât de favorabile Moscovei încât este evident de ce a profitat Putin imediat de ocazie, după luni de negocieri false, și este greu de înțeles cum poate rezulta din întâlnirea bilaterală un acord care să nu distrugă Ucraina.
Walsh a reliefat și simbolismul locației alese pentru întâlnire, și anume Alaska, un teritoriu vândut de Rusia către SUA în urmă cu 158 de ani pentru 7,2 milioane de dolari. Contează locația, a spus președintele american Donald Trump, fost mogul în domeniul imobiliarelor, înainte de anunț.

