Potrivit directorului executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, economia Republicii Moldova a intrat într-o fază de stagnare, pe fondul scăderii exporturilor cu peste 6% în luna august. Expertul avertizează asupra riscului de stagflație, în condițiile în care inflația ar putea ajunge la 9-10% până la sfârșitul anului, iar creșterea economică este estimată la doar 1%. Un nou șoc energetic major ar putea împinge economia spre recesiune.
În același timp, asociația semnalează creșterea ponderii creditelor neperformante la 5,5%, inclusiv în sectorul imobiliar. Potrivit lui Adrian Lupușor, unele gospodării care au accesat credite prin programul „Prima Casă” riscă dificultăți de rambursare din cauza majorării dobânzilor.
Un alt subiect abordat de cei de la Expert-Grup a fost cel al obligațiunilor municipale: potrivit expertului Dumitru Pîntea, primăriile au atras până acum circa 112 milioane de lei prin nouă emisiuni. Cele mai recente au fost realizate de primăriile Ungheni, Ialoveni și Ceadâr-Lunga, fiecare de aproximativ zece milioane de lei. În total, aproximativ 300 de investitori au procurat obligațiuni, iar autoritățile locale nu au întâmpinat dificultăți în rambursarea împrumuturilor.
Expertul Stas Madan a vorbit despre negocierile de aderare la UE și a precizat că Republica Moldova a solicitat perioade de tranziție pentru aplicarea legislației europene, inclusiv până la 30 de ani pentru menținerea interdicției de vânzare a terenurilor către străini și de cinci ani pentru ajustarea schemelor de ajutor de stat.
În cadrul celei de-a doua ediții a conferinței lunare „Realitatea Economică analizată de Expert-Grup”, experții au prezentat evoluția principalilor indicatori economici, situația întreprinderilor de stat, dezvoltarea pieței de capital și provocările economice asociate integrării europene.

