„Venezuela respinge, repudiază și denunță (...) agresiunea militară foarte gravă lansată de (...) Statele Unite împotriva teritoriului și a poporului venezuelean, în zone civile și militare din Caracas și din statele Miranda, Aragua și La Guaira din jurul Caracasului”, potrivit unui comunicat al guvernului.
Președintele Nicolas Maduro a declarat stare de urgență și a cerut „tuturor forțelor sociale și politice din țară să activeze planurile de mobilizare și să respingă acest atac imperialist”, se adaugă în comunicat, transmite Agerpres.
„O astfel de agresiune amenință pacea și stabilitatea internaționale (...) și pune în pericol viața a milioane de oameni”, se mai arată în comunicat.
„Obiectivul acestui atac nu este altul decât acapararea resurselor strategice ale Venezuelei, în special a petrolului și mineralelor sale, prin încercarea de a încălca cu forța independența politică a națiunii”, afirmă Caracas.
„Întreaga țară trebuie să se mobilizeze pentru a învinge această agresiune imperialistă”, conchide textul.
Președintele columbian Gustavo Petro a denunțat sâmbătă un atac cu „rachete” asupra Caracasului, în urma exploziilor puternice auzite în capitala Venezuelei.
„Alertă generală, au atacat Venezuela”, a scris președintele columbian, un apropiat al lui Maduro, pe contul său de Twitter.
Petro a cerut o reuniune imediată a Organizației Statelor Americane (OEA) și a ONU pentru a stabili „legalitatea internațională” a acestei agresiuni împotriva țării vecine.

