Deschide.md

Expoziție dedicată celor 35 de ani de Independență, la Biblioteca Națională

Deschide.MD
Actualizat la:
Expoziție dedicată celor 35 de ani de Independență, la Biblioteca Națională

Ziua Independenței este sărbătorită la Biblioteca Națională, unde peste 200 de documente, fotografii și publicații sunt reunite în expoziția „Independența care ne unește: Moldova 35”. În cadrul acesteia sunt relatate evenimentele istorice care au marcat anii de independență și parcursul european al Republicii Moldova, transmite IPN.

Expoziția propune o călătorie în timp și readuce în atenția publicului patrimoniul documentar al Bibliotecii Naționale, dar și oamenii care și-au adus contribuția la declararea Independenței și consolidarea acesteia.

Cărțile, publicațiile periodice, documentele de arhivă și fotografiile sunt expuse în compartimente tematice, iar un loc aparte îl ocupă mărturiile unor personalități care au participat la evenimentele istorice de acum 35 de ani și au contribuit la renașterea națională, la dezvoltarea vieții culturale și politice a Republicii Moldova. Printre ei se numără Valentin Mândâcanu, Gheorghe Ghimpu, Mihai Cimpoi, Nicolae Matcaș, Vlad Pohilă, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Leonida Lari și Dumitru Matcovschi.

Documentele din arhivă dedicate acestor personalități și evenimente remarcabile încearcă să transmită atmosfera din anii în care formarea identității Republicii Moldova era o misiune prioritară pentru cetățeni – revenirea la limba română și afirmarea valorilor democratice.

La 27 august 1991, Parlamentul a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, document prin care țara și-a afirmat suveranitatea și dreptul de a-și decide propriul destin.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md