Deschide.md

Fără etichete manipulatorii pe alimentele ce conțin doar arome de fructe și legume

Cristina Vlah
Actualizat la:
Fără etichete manipulatorii pe alimentele ce conțin doar arome de fructe și legume

Produsele alimentare, ce conțin doar arome de fructe și legume, nu trebuie să dețină ilustrații ale acelor fructe și legume pe etichetele lor.

Despre interdicția de plasare a imaginilor cu fructe și legume pe produsele, care conțin doar arome, ne atenționează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Potrivit autorității, acest lucru este reglementat prin Legea nr. 279/2017 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, care a intrat în vigoare la 11 noiembrie, curent.

Astfel, prin noile prevederi din lege se urmărește protejarea consumatorilor de practicile înșelătoare, eliminând orice confuzie între produsele care conțin ingrediente naturale față de cele care au doar arome.

„În cazul produselor alimentare ce conțin doar arome, operatorii sunt obligați să indice pe ambalaj sau pe etichetă una dintre mențiunile: „cu gust de …”, „cu aromă de…” sau „cu gust și aromă de …”, însoțite de denumirea aromei respective (de exemplu: „cu gust de căpșuni”).

Atenție! Aceste mențiuni trebuie indicate în câmpul vizual principal, respectând toate prevederile privind lizibilitatea și vizibilitatea”, se menționează într-un comunicat emis de ANSA.

La fel, dacă produsele alimentare conțin DOAR AROME de fructe, legume și/sau porțiunile vegetale a acestora, se interzice strict:

Ilustrarea / Desenarea / Reprezentarea în orice altă formă a fructelor, a legumelor și/sau a porțiunilor vegetale pe ambalajul sau pe eticheta produsului alimentar.

Totodată, ANSA anunță că va intensifica controalele oficiale și va monitoriza acțiunile operatorilor din domeniul alimentar.

„IMPORTANT!!! Nu există perioadă de tranziție!!! Perioada de epuizare a stocului de etichete neconforme a fost până la data de 11 noiembrie 2025!”, îi avertizează ANSA pe agenții economici.

Pentru alte detalii, doritorii pot consulta versiunea consolidată a Legii nr. 279/2017, cu modificările aduse accesând următorul link: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=137017&lang=ro

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md