Gospodăria va fi transformată într-o fermă modernă de lapte, construită după standarde europene de eficiență, bunăstare a animalelor și protecție a mediului, transmite IPN.
Investiția prevede construcția unui grajd nou pentru 150 de vaci mulgătoare, instalarea unei săli moderne de muls și a unui sistem digital de monitorizare a sănătății animalelor, achiziția de echipamente performante și tehnică agricolă. Va mai fi amenajat un bazin de acumulare a dejecțiilor și vor fi cumpărate 60 de vaci de prăsilă.
Grantul a fost oferit prin proiectul „Investiții pentru guvernanță, creștere și reziliență în agricultură (AGGRI)”, finanțat de Banca Mondială.
Prin aceste investiții, beneficiarul proiectului, fermierul Vladimir Russu, urmărește să creeze un complex zootehnic competitiv, capabil să răspundă cerințelor pieței și să devină model de gestionare durabilă în zootehnie. Înființată în 2011, gospodăria sa deține peste 500 de animale, dintre care 144 de bovine de rasă Simmental și Bălțată cu negru și 391 de ovine.
Proiectul AGGRI, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale, are drept scop modernizarea fermelor agricole din Moldova, creșterea competitivității fermierilor și reducerea impactului asupra mediului.

