Deschide.md

Fermierii ies la un nou protest în fața Guvernului

Cristina Vlah
Fermierii ies la un nou protest în fața Guvernului

Fermierii din sudul Republicii Moldova anunță un nou protest pe 10 decembrie, în fața Guvernului. Producătorii agricoli din cadrul Asociației Obștești Forța Fermierilor sunt indignați de faptul că autoritățile centrale înregistrează datorii mari la plata subvențiilor în agricultură.

Printr-o scrisoare deschisă, semnată de directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, agricultorii cer întreprinderea unor măsuri urgente.

„Guvernul nou, care probabil încă nu a realizat ce situație economică a preluat de la precedentul, demonstrează că este inert în a lua decizii prompte și absolut necesare. Foarte paradoxală este și declarația Ministrei Agriculturii și Indsutriei Alimentare, pe care o bucură că statul datorează la moment 1,3 miliarde lei doar din subvenții, care pot depăși cifra de 3 miliarde la final de an. Iar la ele se mai adaugă și alte minim 2,4 miliarde lei TVA, pe care la fel statul o datorează agricultorilor”, se menționează în scrisoare.

În acest context, agricultorii solicită:

1. Aplicarea unui moratoriu la executările silite ale agricultorilor intrați în faliment tehnic pentru a interveni cu alte măsuri de rederesare a situației;

2. Adoptarea unor mecanisme viabile de finanțare pentru toți agricultorii (rambursarea reală a TVA, rambursarea accizei la motorină, alocarea celor 628 de milioane de lei din fondul de subvenționare agricol sub formă de plată per hectar, etc...);

3. Anularea Legii Camerelor Agricole, adoptată abuziv.

„Protestul de mâine este un semnal de alarmă și o primă încercare de dialog urgent, înainte ca lucrurile să degenereze”, se mai menționează în scrisoarea semnată de reprezentanții Forței Fermierilor.

Anterior, aceștia au mai protestat la Guvern solicitând achitările de subvenții, revizuirea Legii cu privire la Camerele Agricole, dar și au solicitat ajutorul guvernării pentru situațiile dificile în care au ajuns ca urmare a calamităților naturale din anii precedenți.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md