Deschide.md

Finanțarea ilegală a partidelor // 8 milioane de lei pentru proteste plătite. Liderul grupării „ȘOR” din Florești, trimis în judecată

deschide-md
Actualizat la:
Finanțarea ilegală a partidelor // 8 milioane de lei pentru proteste plătite. Liderul grupării „ȘOR” din Florești, trimis în judecată

Președintele oficiului teritorial Florești al fostului partid „ȘOR” a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii din partea unui grup criminal. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 7 ani de închisoare.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie – octombrie 2022, învinuitul, în complicitate cu conducerea partidului, ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților formațiunii în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate de către Partidul „ȘOR”.

Astfel, acesta ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 8 milioane de lei. Ulterior, banii au fost folosiți pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Fiind audiat, învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md