Deschide.md

Finanțarea ilegală a partidelor // Pedeapsă cu închisoare pentru unul dintre liderii grupării „ȘOR” din Rîșcani

Deschide.MD
Finanțarea ilegală a partidelor // Pedeapsă cu închisoare pentru unul dintre liderii grupării „ȘOR” din Rîșcani

Daria Trofim, vicepreședintele organizației teritoriale Rîșcani a fostului Partid „Șor”, a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru finanțarea ilegală a partidului din partea unei grupări criminale. Sentința a fost pronunțată luni, 22 decembrie, de magistrații Judecătoriei Chișinău.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie  – octombrie 2022, femeia, activând în cadrul formațiunii, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat. Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, aceasta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.

În asemenea circumstanțe, femeia a acceptat finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 544 mii lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Totodată, prin decizia instanței, din contul condamnatei a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de peste 544 mii lei, reprezentând mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md