Expoziție de fotografie „FOC”, semnată de artistul Sorin Onișor, poate fi vizualizată pe ambele segmente ale gardului, atât pe strada București, cât și pe strada Pușkin.

Fiecare fotografie transmite o istorie specifică spațiului cultural românesc. Spiritul omului simplu, obiceiul, gastronomia, cultura regională - toate acestea sunt surprinse de fotograf în acele clipe, evenimente ale comunității, îndeletniciri și peisaje, fiind unite de puterea acestui element primordial - Foc, se menționează în comunicatul Ambasadei.

„Vă invităm să regăsim împreună acest martor îmblânzit al încercării omului de a-și controla destinul, de a înțelege și de a modela lumea din care face parte: “FOC””, se arată în mesajul Ambasadei.


