Deschide.md

Fost deputat PCRM și PDM, trimis pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită. Avere de peste 7 milioane de lei, pusă sub sechestru

Deschide.MD
Fost deputat PCRM și PDM, trimis pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită. Avere de peste 7 milioane de lei, pusă sub sechestru

Un fost deputat al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și Partidului Democrat din Moldova a fost trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită, după ce Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală în acest caz. În același dosar este vizat și fratele fostului parlamentar, acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, cauza penală a fost pornită în ianuarie 2022, în baza constatărilor Autoritatea Națională de Integritate, care ar fi identificat o diferență semnificativă între veniturile obținute legal și averea dobândită de fostul deputat și familia sa în perioada august 2016 – decembrie 2019.

Ancheta desfășurată împreună cu Centrul Național Anticorupție arată că, în perioada exercitării mandatului de deputat, între 25 februarie 2014 și 31 decembrie 2021, fostul parlamentar și membrii familiei sale ar fi acumulat o diferență de peste 2,8 milioane de lei între veniturile declarate și averea deținută, inclusiv cheltuielile efectuate.

Conform procurorilor, cheltuielile vizau, în principal, servicii de asigurare auto, servicii medicale, educaționale și turistice, livrări de produse alimentare, servicii comunale și achitarea ratelor pentru credite bancare. Acestea nu ar fi putut fi acoperite din venituri obținute legal.

Fratele fostului deputat este acuzat că ar fi contribuit la dobândirea și transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil, în anul 2015, în beneficiul ex-parlamentarului, inclusiv prin furnizarea de informații și tăinuirea bunurilor obținute pe cale ilegală.

Cei doi învinuiți nu și-au recunoscut vinovăția. Dosarul a fost transmis spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită, legea prevede amendă de până la 500 de mii de lei sau închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de până la 15 ani.

Totodată, procurorii au aplicat sechestre pe bunuri imobile și mijloace financiare în valoare de peste șapte milioane de lei, pentru a garanta executarea unei eventuale pedepse și confiscări speciale.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md